top of page

CARACTERISTICILE OBIECTIVELOR EFICIENTE

"Un scop bine ales îţi garantează 50% din reuşită." - Abraham Lincoln

Cercetările din psihologia sportului şi practica antrenoratului au relevat un număr de principii sau caracteristici ale scopurilor eficiente. Nu toate tehnicile de stabilire a scopurilor sunt la fel de eficiente. Iată care sunt cele mai importante principii care ar trebui respectate într-un program de stabilire a scopurilor. Scopurile trebuie să fie specifice, măsurabile şi observabile

Este dificil de determinat dacă un scop formulat în termeni generali şi nespecifici este îndeplinit. Dacă un jucător de tenis îşi fixează ca scop să devină mai eficient şi mai bun la serviciu, cum va şti că obiectivul a fost îndeplinit? O sursă de informaţie ar putea fi statistica victorii-înfrângeri, care ar putea fi neconcludentă pentru că depinde şi de valoarea adversarului. Ar putea fi mai multe victorii cu adversari mai slabi şi acest lucru nu ar putea pune în evidenţă progresul realizat la serviciu. Termenii: specific, măsurabil şi observabil sunt legaţi unii de ceilalţi. Un scop specific este acela care se focalizează exact pe sarcina de atins. De exemplu, „să am un procentaj de 80% din aruncări libere” este specific, dar „să devin un bun jucător de baschet”, nu este specific. Un scop măsurabil este unul care poate fi cuantificat, în sensul că ştii exact cât de aproape eşti să-l realizezi. Scopul general „să devin mai bun la serviciu” în tenis nu este măsurabil, pentru că nu ştii când ai realizat ce ţi-ai dorit. Un scop observabil este unul care poate şi măsurat, pentru că îl poţi vedea. De exemplu, scopul „să ajung la 80% procentaj la aruncările libere” este observabil şi în acelaşi timp măsurabil, pentru că dacă ajung la 70 % procentaj, ştiu că nu ai reuşit. Scopurile de performanţă observabile sunt legate de anumite comportamente şi sunt orientate spre acţiune. Singura cale prin care putem măsura realizarea scopurilor este de a le observa în termeni comportamentali. Dacă scopurile sunt specifice, măsurabile şi observabile, vom putea monitoriza sportivul în acţiune şi să ne dăm seama dacă el îşi realizează obiectivul sau comportamentul.

Identificarea clară a unor termene de realizare

La tenis, nu se obţine mare lucru dacă un jucător îşi fixează ca scop să realizeze primul serviciu în proporţie de 60 %, fără a specifica o limită de timp pentru acest lucru. Va fi îndeplinit scopul până la următorul turneu ? Până la sfârşitul sezonului ? Sau până la sfârşitul carierei sportive? Stabilind un scop de lungă durată fără a specifica componenta temporală introduce incertitudine în întregul proces. Stabilindu-se un termen prea scurt se poate crea senzaţia că scopul nu poate fi atins şi sportivul se descurajează. Termenele prea lungi pentru atingerea scopurilor pot avea de asemenea efecte negative. Dacă un sportiv poate realiza o sarcină în 30 de zile, nu trebuie să-i acordăm 60 de zile, pentru că el va avea tendinţa de a folosi întregul timp pentru realizarea activităţii. Un scop bine stabilit trebuie să fie temporal în sensul că trebuie să se specifice constrângerile de timp asociate, dar să reflecte şi o durată adecvată pentru realizare. Componenta temporală a scopului adaugă caracteristici motivaţionale acestuia.

Utilizarea unor scopuri de dificultate moderată

Majoritatea cercetărilor în domeniu sunt focalizate pe aceste aspecte. Scopurile de dificultate moderată sunt mai eficiente şi sunt utilizate de majoritatea sportivilor olimpici. Scopurile au valoare limitată dacă nu este nevoie de efort ca să fie realizate. Altfel, participanţii îşi vor pierde interesul. La fel, scopurile care sunt prea dificile pot conduce la frustrare, scăderea încrederii şi performanţă scăzută. Secretul constă în a păstra un echilibru între provocare şi accesibilitate, lucru care nu este uşor. Scopurile trebuie să fie de dificultate moderată astfel încât sportivii să muncească mult şi să se întrebuinţeze pentru a le atinge. În acelaşi timp, un scop trebuie să fie realist, în sensul că sportivul trebuie să creadă că el poate fi atins. Dacă scopul este perceput de sportiv ca nerealist sau irealizabil, el poate să se descurajeze şi să nu mai încerce îndeplinirea lui. Acronimul SMART este utilizat de psihologii sportivi americani pentru a ajuta sportivii să-şi reamintească cele cinci caracteristici importante ale unor scopuri bine stabilite. Scopurile trebuie să fie Specifice, Măsurabile, orientate spre Acţiune şi realizate în limite de Timp. Acest acronim SMART este folositor sportivilor pentru că îi ajută să-şi reamintească aceste cinci caracteristici importante ale scopurilor.

Scopurile stabilite trebuie notate şi progresele obţinute monitorizate

Un scop eficient este unul pe care sportivul îl notează şi îl monitorizează regulat pentru a determina dacă s-au făcut progrese. Trebuie avut grijă ca acest lucru să nu se transforme într-o sarcină laborioasă şi istovitoare. Dacă v-aţi fixat un scop important pe care vreţi într-adevăr să-l atingeţi, atunci trebuie notat şi văzut cum ar putea fi îndeplinit. Un scop eficient nu este unul la care doar te gândeşti şi apoi uiţi de el. La fel nu este ceva pe care îl notezi, fixezi o dată pentru realizarea lui şi apoi deschizi caietul anul viitor pentru a vedea dacă a fost realizat.

Un exemplu pot fi sportivii care lucrează în sala de forţă. Ei sunt solicitaţi să-şi noteze într-un jurnal zilnic numărul de kilograme ridicate şi numărul de repetiţii pentru fiecare exerciţiu. Notând scopul în kilograme şi repetiţiile pentru fiecare exerciţiu, sportivul este capabil să-şi monitorizeze progresul zilnic sau săptămânal. Fără un astfel de sistem de înregistrare, este mai greu pentru sportiv să înregistreze un progres susţinut pentru atingerea scopurilor.

Monitorizarea performanţei într-un sport dinamic cum ar fi tenisul sau baschetul necesită ajutor din partea antrenorilor şi a colectivului tehnic pentru a ţine evidenţa unor parametri semnificativi din timpul meciurilor. Este destul de uzual ca antrenorii să înregistreze statistica jucătorilor în sporturi cum ar fi tenis, baschet sau volei, dar este mai puţin comună monitorizarea scopurilor de proces. Cu ajutorul înregistrărilor video de la meciuri, sportivii ar putea afla mai obiectiv dacă scopurilor lor de proces, cum ar fi, menţinerea unei anumite poziţii a corpului, au fost realizate.

Va urma dr. Marius Crăciun

psiholog


Despre mine

Marius Craciun

Psiholog, doctor in psihologie, cadru didactic al Facultatii de Psihologie si Ştiinţele Educaţiei din cadrul UBB Cluj. Predă cursuri de Psihologia Sportului la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi la Facultatea de Psihologie, nivel de licenţă şi masterat.

Fost sportiv de performanţă, a jucat baschet timp de 17 ani la Clubul „U” Cluj. Din 1999 este psihologul lotului Olimpic de judo, iar din 2009 este psiholog la Clubul Sportiv „Universitatea” Cluj.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon
  • Black Twitter Icon
Never Miss a Post!
Pret promotional: 39 ron cu taxe de curier incluse (plata ramburs).
Comanda cartea prin email la:
psiho_conseil@yahoo.com
bottom of page